17 feb. DEPĂȘIREA LIMITELOR
Cum depășim limitele?
Acum 5 ani mi-am dat demisia de la job, ocupând funcția de Director de restaurant dintr-o corporație, fără să am nimic a doua zi.
Fricile și temerile avute la acel moment, înainte de demisie, au fost peste nivelul capului.
Aveam rate de plătit și a fost nevoie să îmi calculez foarte clar bugetul, care nu era mai mare de 3 luni de supraviețuire.
Eu administram un restaurant aparținând unui francizor. Odată cu expirarea contractului de francizare restaurantul a revenit în proprietatea corporației si să văd după ceva timp că se francizase toată țara.
Am decis să plec pentru că nu mai eram in stare sa fiu condus de persoane care nu aveau abilități de comunicare și comportamente adecvate față de oameni, în special cu mine și că nu mai puteam să duc promisiunea față de colegi, ca lider. Ceea ce le promisesem înainte de preluarea Companiei mi-am dat seama că nu sunt realizabile.
Am avut un instinct pe care l-am respectat, dar inconștient au fost și valori, pe care nu le știam la momentul respectiv.
Paradoxal nu am realizat că valoarea mea personală spulberase și credința mea limitativă (frica de a rămâne fără bani și rata pe care o aveam de plătit, 1500 lei).
În tot acest context sprijinul a venit și din corp, inconștient la acel moment. El mă avertiza prin tremurat și încleștări, că nu sunt bine dacă voi continua.
Scriind demisia și plecând pe jos acasă sărbătoreau toate încheieturile mele, mintea liniștită și corpul relaxat. A fost o declanșare de emoție, o memorie pozitivă o sursă de inspirație azi pentru reușita de mâine.
Toate bune și frumoase, un capitol ascuns pe care l-am aruncat în eșecuri, considerat atunci eșec.
Am zis că iau o pauză și îmi caut un alt job.
După două săptămâni a intervenit ideea de consultanță în Horeca, foarte motivant am fost și am început să fac lucruri la care nu m-am gândit, inconștient am devenit creator. Mintea mea relaxată mă ducea la cel mai înalt nivel, emoția din nou prezentă și memorată în trup.
După 2 ani de consultanță, în care luptam cu antreprenorii să pună personalul pe primul loc, cu bani buni câștigați, cât să duc o viață decentă, a apărut ispita, o propunere de job pe o funcție de regiune, zona centru, cu 68 locații si 180 de oameni în subordine și bani pe măsură.
Mintea conștientă nu a rezistat tentației și jubila, excitânt limitativa mea (paradigma restrictivă și parcă devenea stimulativă).
În timpul deciziei, valorile și instinctul își exprimau drepturile de a nu schimba macazul.
Ego-ul meu a câștigat teren, a călcat totul în picioare și a revenit la putere. Am activat 4 ani într-un alt domeniu de activitate cu o foarte joasă vibrație, inconștient de consecințe.
Mașina în fața blocului, statut și orice doream se obținea printr-un singur gest sau clic.
Inumanitatea de care m-am lovit în prima zi mi-a declanșat copilăria.
Pe zi ce trecea deveneam tot mai mic în fata fiecărui om, dar masca își făcea treaba.
Interiorul meu m-a zdruncinat, valorile mele luptau să iasă la suprafață și le acoperam cu o altă crustă. Ego-ul meu era gâdilat, banii îl hrăneau atât de bine încât era și în vârful unghiilor lăcuite.
Lucrurile mergeau atât de bine încât universul mi-a dat o relație să mă trezească la realitate și mi-a fluturat câteva cărți de dezvoltare personală, ceva de copilul interior și un caiet cu o copertă foarte făină cumpărat de iubita mea, dorindu-și o relație conștientă, în care să ne spunem nevoile fiecăruia, un mizilic la vremea aceea.
Între timp capăt gustul dezvoltării interioare sau personale, încep să mă înscriu la formări, cursuri și practic meditații. Fac ce nu am crezut niciodată și îmi surprindeam gândirea. Tiparele care altă dată erau emblema, devin fragede și neajutorate (schimbare mindset).
Neajuns la o maturitate emoțională se rupe relația de cuplu și ajung într-o necunoaștere, mic și neputincios.
Am avut 7 luni de dezvoltare emoțională la cel mai înalt nivel, cu rezultate foarte bune în câmpul muncii, sapa era mereu ascuțită.
Am învățat ce înseamnă să te sabotezi, am învățat pe propria piele limbajele iubirii, descopăr atașamentul evitant, am devenit un arheolog, fără să fiu conștient că ele există de mult pe piață.
Am început să scriu.
Am început să simt.
Am început să trăiesc.
Emoțiile dispărute, suprimate, au început să apară. Am vrut să văd câte sunt, cum sunt și că este normal să le am.
Am investit și investesc săptămânal în oamenii care mă pot ghida, să ajung mai repede acolo, să înțeleg mai bine fiecare etapă a mea.
Încep să realizez că nu știam nimic cu cât avansam în cunoaștere.
Mă lovesc de valori, credințe limitative, roluri …..toate respectate în hotărârile cruciale, instinctul meu pe care îl respect și acum.
În 2019 îmi fac primul plan pentru 2020 conform valorilor personale, rolurilor, credințelor și îl pun în aplicare.
Ego-ul slăbise în această perioadă, pentru că valorile începuseră să-și revendice poziția, corpul la rândul lui își făcea treaba.
Începusem să înțeleg că jobul pe care îl aveam mă ținea în permanență în gardă, încerca să mă educe că așa este bine și că este normal ce se întâmplă.
De această dată am pus pe hârtie și am analizat ce vreau cu adevărat, când știu ce valori am, ce limite am, ce roluri am din ariile vieții și am căutat în arhiva deja semnalată mai sus, cu cunoștințele din ziua de astăzi.
Acum câteva luni am aplicat valoarea descoperită anul acesta, CURAJUL!
Curajul de a acționa conform valorilor.
Astăzi am acționat la fel ca la primul instinct, când mi-am dat demisia, dar mi-am folosit cunoștințele.
Corpul și mintea sunt liniștite.
Acum sădesc, conștient, să am ce culege.
Las această scrisoare aici, depășindu-mi orice condiție.
Acum produc din ceea ce nu am crezut niciodată!
Dacă ieri nu legam două cuvinte, și alea linii și curbe, astăzi voi suporta autenticitatea.
🙏
Cu recunoștință!
Fara comentarii